RELANSARE ECONOMICĂ. Liderii europeni au ajuns la un acord în ceea ce privește un fond comun de relansare economică. Proiectul privind un nou buget multianual, prezentat pe 6 mai

RELANSARE ECONOMICĂ. Liderii europeni au ajuns la un acord în ceea ce privește un fond comun de relansare economică. Proiectul privind un nou buget multianual, prezentat pe 6 mai
Publicat: 23/04/2020, 21:55

Liderii statelor membre şi ai instituţiilor Uniunii Europene au convenit, la summitul Consiliului European desfăşurat prin videoconferinţă, că este necesar un fond comun de relansare economică în contextul crizei coronavirusului, afirmă cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

„A fost clar pentru toată lumea că avem nevoie de un fond de relansare. Vreau să spun foarte clar că o astfel de soluţie comună este în interesul Germaniei, întrucât lucrurile pot merge bine pentru Germania doar dacă merg bine şi pentru Europa”, a declarat Angela Merkel după summitul UE, conform agenţiei de presă Reuters.

Comisia Europeană va prezenta pe 6 mai un proiect privind un nou buget multianual, care va include un plan de finanţare a relansării economice după criza pandemiei, a declarat la summit Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, potrivit unor surse citate de site-ul Politico.eu.

Comisia Europeană a evocat deja ideea unor măsuri financiare în valoare de peste 2.000 de miliarde de euro.

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a declarat, conform cotidianului La Repubblica şi de agenţiei de presă Adnkronos, că a fost acceptată ideea că „fondul de relansare este necesar şi urgent”. „S-au înregistrat progrese majore, de neconceput în urmă cu câteva săptămâni, în cadrul summitului Consiliului European care tocmai s-a încheiat”, a declarat Giuseppe Conte după reuniune.

La rândul său, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a pledat pentru o abordare „care să meargă mai departe, să fie mai puternică” în sensul suveranităţii europene”. „Se conturează un consens pentru consolidarea autonomiei strategice europene”, a subliniat Macron, citat de cotidianul Le Figaro.

Cancelarul german Angela Merkel s-a arătat joi rezervată înainte de videoconferință consacrată relansării economice a Uniunii Europene

Germania este pregătită, “într-un spirit de solidaritate”, să ofere “contribuţii mult mai mari” la bugetul Uniunii Europene, aflată în plină recesiune din cauza epidemiei de noul coronavirus, a spus Merkel, potrivit AFP, scrie Agerpres.

În camera inferioară a parlamentului, Bundestag, cancelarul german a adăugat că “un plan european de relansare economică ar putea susţine procesul de revenire în următorii doi ani şi vom lucra la el”.

“Consultările noastre de astăzi nu vor fi despre stabilirea detaliilor sau a volumului, însă un lucru este deja clar: În spiritul solidarităţii, ar trebui să fim pregătiţi – pe o perioadă limitată – să oferim contribuţii foarte diferite, adică mult mai mari, la bugetul UE”, a spus Merkel, potrivit Politico Europe.

“ Acum e vorba de a ajuta prompt şi de a avea instrumente rapide pentru a diminua efectele negative ale crizei”, a explicat cancelarul german, ea fiind în favoarea unui plan de relansare atașat bugetului multianual al Uniunii Europene

Angela Merkel a indicat luni că este deschisă ideii de finanţare a relansării economice a Uniunii Europene, după criza coronavirusului, printr-un buget mai mare şi emiterea de bonduri comune, în ceea ce reprezintă o schimbare de optică importantă din partea Berlinului în negocierile dificile dintre țările UE privind redresarea economică. Pe de altă parte, ea a subliniat cu acea ocazie același aspect, anume că negocierile pentru obligațiuni sau garanții ar dura doi sau trei ani, iar criza actuală necesită reacţii rapide.

De asemenea, președintele Consiliului European Charles Michel le solicită liderilor europeni să stabilească calea de urmat în privința înființării unui Fond European de Relansare, legat de bugetul multianual al UE, și care reprezintă tema cea mai sensibilă în negocieri, între statele precum Italia și Spania, care doresc mutualizarea datoriilor generate de criză și un fond special destinat combaterii consecințelor economice ale pandemiei, și țări ca Olanda și Germania, care se feresc de o punere în comun a datoriilor, în timp ce Berlinul este înclinat să fie de acord cu un fond de relansare în cadrul bugetului european.

Comisia Europeană a propus ca măsurile de recuperare economice totală să se ridice până la 2 trilioane de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
DECLARAȚII EXCLUSIVE | Legătura neștiută dintre Bianca Drăgușanu și Florin Piersic 😲
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în...
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Cui revin treburile casnice și îngrijirea copiilor?